Fiind una dintre culorile primaverii, movul este nuanta care reuseste sa confere casei tale lumina si culoare. Cu toate ca la inceput ar putea denota o tenta agresiva, movul este foarte rau inteles in modul in care il percepem la prima vedere. Pe masura ce trece timpul, ne dam seama de fapt de realele sale atribute – extrem de importante in ziua de astazi. Fiind o culoare care nu trece neobservata, movul reuseste sa atraga atentia chiar si in cele mai mici si inchise spatii, cum ar putea fi chiar baia ta. Acestea fiind spune, daca am reusit deja sa iti starnim curiozitatea, ramai pe aproape si descopera cum sa-ti amenajezi baia proprie folosind culoarea mov!

Eleganta

Daca exista un cuvant care reuseste sa imbine toate atributele culorii mov, acesta este eleganta. Datorita sentimentelor transmise, nuantele de lila se imbina perfect intr-o baie a carei stil este preponderent modern – sau chiar minimalist. De asemenea, este indicat ca si movul sa fie expus prin intermediul faiantei sau chiar al gresiei, urmand ca rezultatul sa fie unul de mare succes!

Relaxare

Culoarea mov denota o stare de relaxare continua, dar si de prospetime. Altfel spus, prin combinatia perfecta de culori, mai devreme sau mai tarziu vei crea un adevarat SPA in propria ta baie. De asemenea, aceasta incapere este sanctuarul tau, locul in care mergi cel putin o data dimineata si o data seara. De aceea, este imperios rezultat ca si rezultatul sa fie cel scontat – respectiv cel care sa iti transmita pe langa relaxare, o senzatie de calm si de bine.

Mister

Chiar daca culoarea mov este simbolul pentru bogatie si regalitate, o putem folosi in acelasi timp si pentru intelepciune si spiritualitate – ba chiar mai mult. Cu ajutorul acestei nuante, vei reusi sa readuci echilibrul in locuinta ta, dintr-o singura incapere – chiar din baie. De asemenea, daca semnificatia culorilor joaca un rol foarte important pentru tine, poti utiliza o serie de combinatii care sa reflecte cel mai bine starea ta de spirit – si stilul pe care doresti sa il preiei.

Combinatii de nuante

Cu toate ca, deseori, combinatiile intre nuante sunt destul de riscante, in ceea ce priveste movul, nuantele asemanatoare sunt destul de restranse. Daca vrei sa le utilizezi in combinatii, te poti orienta si spre alb sau gri, astfel incat sa ai un rezultat care sa fie incadrat in limitele nuantelor pe care le utilizezi. In anumite situatii, poti folosi chiar si culori puternice, precum este violetul.

DISTRIBUIȚI