Origini si culori
Parte a familiei Magnoliaceae, magnolia este un tip de arbore ce dateaza inca din antichitate, care cuprinde circa 200 de specii diferite printre care se remarca magnolia grandiflora (vesnic verde) si magnolia liliifora. Originara din sud-estul Asiei, America Centrala, centrul Americii de Nord si vestul Indiei, magnolia isi are denumirea provenita de la numele botanistului Pierre Magnol.
Cand auzim cuvantul „magnolie”, fie ca ne gandim la floare sau copac, ne imaginam ceva minunat si impresionant. De fapt, magnolia este considerata a fi un copac nobil, probabil cel mai frumos arbore cu flori cultivat in intreaga lume, simbolizand nobletea, demnitatea, perseverenta si frumusetea.
Inaltimea la care poate ajunge acest tip de arbore este de 10 metri. Are frunzele ovale, lucioase, de un verde inchis, florile sunt mari si hermafrodite, in culori ce difera de la alb, roz, albastru, purpuriu sau galben-verziu, iar fructul sau este compus si are aspect de con.
Plantare si inmultire
Perioada de plantare a magnoliei este primavara, preferabil pana la finele lunii aprilie. Groapa in care se planteaza trebuie sa aiba forma de cub cu latura de maxim 80 de centimetri, la baza careia se aseaza un strat de nisip de rau sau de pietris pentru a elimina riscul de putrezire a radacinii. Peste acest strat se mai adauga unul de pamant proaspat sapat combinat cu pamant de frunze de padure. In final, intregul pamant se taseaza cat mai bine. Daca vrei ca magnolia sa aiba sanse mai mari de a se prinde, ai grija sa cumperi una crescuta in ghiveci. Cele care nu au balot de pamant risca sa se ofileasca.
Inmultirea magnoliei se poate face prin doua metode: prin seminte si prin marcotaj. Prima varianta, prin seminte, este preferata celor mai multi cultivatori. A doua, marcotarea magnoliei, se realizeaza in lunile august-septembrie, cand lastarii au crescut suficient.
Ingrijire
Inainte de toate, trebuie sa stii ca magnolia, pentru a se dezvolta armonios, trebuie sa creasca intr-un loc scaldat in soare. Daca are parte de umbra, fie ea si partiala, va avea ramificatii mai putine si mai sensibile, cu un produs mai scazut de flori. Totodata, acest tip de arbore are nevoie de un sol bogat in substante organice, lutos si usor drenat.
Ingrijirea nu este foarte pretentioasa. Magnolia trebuie doar sa fie udata o data pe saptamana sau de doua ori in perioadele secetoase, fara a se exagera cu cantitatea de apa. Daca are parte de un sol fertil, nu are nevoie de ingrasaminte suplimentare. Totodata, magnolia nu necesita taiere decat in cazul in care se doreste o micsorare a coroanei. Pentru o buna ingrijire iarna, trebuie sa aplici o protectie la radacina.